FGDB
FGDB
Romana English

COSTIN MURGESCU

 

 Economist, jurist, gazetar, cercetător, diplomat, pasionat de cunoaşterea amănunţită a fenomenelor socio-economice, a conexiunilor şi interacţiunilor acestora, Costin Murgescu s-a născut şi format într-un sistem, s-a dezvoltat şi a creat într-altul şi a avut viziunea schimbărilor ce erau pe cale să se producă.

Costin Murgescu s-a născut la 27 octombrie 1919, la Râmnicu Sărat. A urmat studiile universitare la Bucureşti. A obţinut titlul de doctor în economie şi premiul Academiei Române în domeniul ştiinţelor economice, devenind membru correspondent al acesteia. A fost preşedinte al Comitetului Economic şi Social al ONU şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Marketing.

Prezent public în lumea editorială la vârsta la care mulţi adolescenţi abia îşi definesc intenţiile de viitor, la 19 ani, cu lucrarea Fragment ardelean: Procesul Memorandumului, Costin Murgescu a împletit cu pasiune preocuparea pentru istoria românilor cu înţelegerea şi analiza conjuncturii economice naţionale şi internaţionale, într-o abordare multidisciplinară, cu variate procedee, metode şi tehnici de analiză economică.

De la preocupările pentru reforma agrară a anilor '40 sau a relaţiilor economice dintre ţările socialiste până la analiza influenţelor procesului de industrializare asupra mobilităţii sociale sau istoria fenomenelor economice din alte ţări, opera lui Costin Murgescu s-a bazat pe un puternic şi continuu proces de documentare, informare şi monitorizare a fenomenelor.

Lucrările lui Costin Murgescu, oprite din păcate prea devreme, sunt mai mult decât studii de economie, sunt dovada unei personalităţi de vastă cultură şi factură enciclopedică, dar şi a unui scriitor talentat. Lucrarea sa Drumurile unităţii româneşti, apărută postum, este nu numai continuarea firească a operei fundamentale, Mersul ideilor economice la români, dar şi un adevărat roman, cu eroi ştiuţi sau neştiuţi, cu nume sau anonimi, dar atât de vii şi prezenţi în peisajul socio-economic surprins. "Mersul ideilor economice la români" este o lucrare de identitate națională. Nici noi și cu atât mai puțin analiștii externi nu putem să descifrăm sistemul economic național și ezitările lui fără ghidul la care Costin Murgescu a trudit îndelung.

Multidisciplinaritatea lui Costin Murgescu este demonstrată de oricare din lucrările sale şi, pentru cei care l-au cunoscut, şi de dialogul pe care l-a promovat prin orice mijloace: de la catedră către studenţi, în cadrul a numeroase dezbateri, sesiuni ştiinţifice, seminarii şi conferinţe, din activitatea sa de conducător al Institutului de Economie Mondială către colegii şi colaboratorii săi.

Costin Murgescu a depăşit cadrul închis al cercetării de bibliotecă şi a ieşit în ţară şi în afara ei pentru a vedea şi simţi pulsul economiilor, percepţiile oamenilor, rotiţele economiei de zi cu zi. S-a întors mereu în lumea academică şi a cercetării pentru a crea şi dezvolta o şcoală de gândire şi generaţii de discipoli. Lecţia vizionarului Costin Murgescu este aceea că înţelegerea economică trebuie făcută prin multi şi transdisciplinaritate.

Costin Murgescu spunea în 1989: Am sentimentul că, în sfârşit, omenirea începe să îşi dea sema că, dacă vrea să mai existe, trebuie să schimbe un curs care a determinat, timp de patru decenii, irosirea unor uriaşe resurse umane, materiale şi ştiinţifice. (Revista ASTRA, nr.2, Braşov, 1989).

Costin Murgescu s-a stins din viaţă la data de 30 august 1989, cu puţin timp înainte ca evenimentele naţionale şi internaţionale să confirme intuiţia şi viziunile sale.

Titluri selective din bibliografia Costin Murgescu:

-       Trei clădiri din Bucureşti în mijlocul secolului al XIX-lea, în volumul Omagiul profesorului Enache Ionescu, prefaţat de Nicolae Iorga, Tipografiile Române Unite, Bucureşti, 1939;

-       Fragment ardelean: Procesul Memorandumului, Editura Vremea, colecţia România Eroică,1940;

-        Reforma agrară din 1945, Editura Academiei R.P.R., 1956;

-       Concepţii potrivnice principiilor de bază ale relaţiilor economice dintre ţările socialiste, Viaţa Economică, nr. 23/5 iunie 1964;

-       “Ştiinţa contemporană şi cooperarea internaţională”, în volumul Revoluţia ştiinţifică, 1967;

-       P.S. Aurelian, un economist reprezentativ al secolului său, introducere la volumul P.S.Aurelian Opere economice, Editura Academiei,1967;

-       Influenţele procesului de industrializare asupra mobilităţii sociale pe exemplul României în volumul Sociologia dezvoltării. Contribuţii româneşti la al VI-lea Congres Internaţional de Sociologie de la Evian, 1966, Bucureşti, Editura Politică, 1967;

-       Echipa de conducere în unităţile economice. Eseuri despre munca de conducere colectivă, Ediţia I, Editura politică, Bucureşti, 1971;

-       Casa Regală şi afaceri cu cu devize 1935-1949, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1972;

-       David Ricardo în Anglia revoluţiei industriale, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1972;

-       Die Internationale Integration in Europaischer Rund Schau, nr. 74/4 Wien: Europa Verlag, 1974;

-       Restructurarea ordinii internaţionale de Jan Tinbergen (comentariu introductiv la ediţia în limba română), Editura Politică, 1978

-       Studiu introductiv la volumul G. Zane, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980;

-       Milestones in Economics in Romanian Review, 6-7/1981

-       Japonia în economia mondială”, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1982, Ediţia I şi 1985, ediţia a doua adăugită;

-       Criza economică mondială” (coordinator), Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1986;

-       "Teoria şi diplomaţia dezvoltării contemporane, în volumul Independenţă, nealiniere, pace. Momente şi semnificaşii ale unei mişcări a secolului XX", Bucureşti, Editura Politică, 1989;

-       Mersul ideilor economice la români. Epoca modernă”, vol. I, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1987; vol. II, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1990, Ediţia II, Editura enciclopedică, Bucureşti, 1994;

-        Drumurile unităţii româneşti: drumul oilor, drumurile negustoreşti, Editura enciclopedică, Bucureşti, 1996 (ediţie postumă).

©2010 fgdb.ro. Toate drepturile rezervate.