Depozitele acoperite la sfârșitul semestrului I 2017

Depozitele acoperite la sfârșitul semestrului I 2017

În prezent, sunt garantate de către FGDB depozitele tuturor persoanelor fizice, precum și cele ale întreprinderilor, indiferent de mărimea acestora din urmă, deținute la instituții de credit.

În cazul în care depozitele de la o bancă devin indisponibile ori banca este supusă unei măsuri de rezoluție, fiecărui deponent îi este garantată integral orice sumă mai mică sau egală cu 100.000 euro, în echivalent lei, iar cei care au depozite mai mari decât acest plafon beneficiază de acoperirea a 100.000 euro.

În înțelesul legii care guvernează activitatea FGDB, noțiunea de depozite cuprinde orice sold creditor, inclusiv dobânda datorată, rezultat din fonduri aflate într-un cont sau din situații tranzitorii derivând din operațiuni bancare curente, cum ar fi depozitele la termen, conturile curente, conturile de economii, conturile de card, conturile comune și alte produse similare.

Categoriile de depozite excluse de la garantare sunt precizate în Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare.

La finele primului semestru al anului 2017, în sfera de garantare a FGDB se încadra peste 80% din valoarea totală a depozitelor constituite la cele 28 de instituții de credit autorizate în România de către Banca Națională a României.

La 30 iunie 2017, valoarea depozitelor eligibile se ridica la 244,5 miliarde lei, cu 3,3 miliarde lei în plus față de sfârșitul anului 2016 datorită evoluției pozitive a depozitelor populației de valori inferioare plafonului de acoperire.

Depozitele acoperite de FGDB reprezintă 66,1% din valoarea depozitelor eligibile, respectiv 161,7 miliarde lei, depășind cu peste 3 miliarde lei nivelul de la sfârșitul anului 2016.

Astfel, pe parcursul primelor șase luni ale anului 2017, depozitele eligibile ale persoanelor fizice s-au majorat cu 2,8%, atingând 151,9 miliarde lei la 30 iunie 2017. Similar perioadelor precedente, avansul cel mai important a fost consemnat tot pe segmentul depozitelor în lei de valori inferioare plafonului de acoperire (echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro), acestea având o pondere foarte ridicată în totalul depozitelor eligibile ale persoanelor fizice, și anume 81%.

Depozitele acoperite reprezintă aproximativ 90% din valoarea totală a depozitelor eligibile ale populației și însumează 135,8 miliarde lei la 30 iunie 2017, cu un spor semestrial de 3,8 miliarde lei.

Spre deosebire de deponenții persoane fizice, pe segmentul persoanelor juridice, pe parcursul semestrului I 2017 s-a înregistrat o diminuare cu 0,9% a valorii depozitelor eligibile, până la nivelul de 92,6 miliarde lei. Această reducere s-a produs pe fondul scăderii valorii depozitelor în lei ale persoanelor juridice rezidente.

La 30 iunie 2017, depozitele acoperite ale persoanelor juridice garantate erau în sumă de 25,9 miliarde lei, reprezentând numai 27,9% din valoarea totală a depozitelor eligibile aferente acestei categorii, o pondere semnificativ mai mică decât în cazul populației datorită faptului că persoanele juridice garantate sunt reprezentate, în principal, de companii care de regulă dețin sume peste plafonul de acoperire.

Raportul dintre resursele destinate garantării depozitelor și depozitele acoperite ale persoanelor fizice și juridice a fost de 3,4% la 30 iunie 2017, depășind de peste patru ori nivelul minim de 0,8% impus statelor membre ale Uniunii Europene ca țintă de atins până în anul 2024.

Datele despre depozite pot fi găsite pe site-ul FGDB la secțiunea Statistici.

2 august 2017

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE