Depozitele acoperite la 30 iunie 2019

Depozitele acoperite la 30 iunie 2019

FGDB garantează depozitele constituite de toate persoanele fizice și companiile la instituțiile de credit persoane juridice române, care sunt autorizate de Banca Națională a României. Lista instituțiilor de credit participante la FGDB poate fi găsită aici. Sucursalele băncilor străine din România participă la schemele de garantare a depozitelor din statele membre de origine.

În situația în care o bancă are probleme, iar depozitele la aceasta devin indisponibile ori banca este supusă unei măsuri de rezoluție, fiecărui deponent îi este garantată integral orice sumă mai mică sau egală cu 100.000 euro, în echivalent lei, iar cei care au depozite mai mari decât acest plafon beneficiază de acoperirea a 100.000 euro.

Pe parcursul primelor șase luni ale anului 2019, depozitele eligibile (garantate) au consemnat o creștere cu 1,7%, până la 295,6 miliarde lei la 30 iunie 2019. Față de nivelul înregistrat la finele semestrului I 2018, variația anuală a fost de +7,1%. Cea mai mare contribuție la majorarea volumului depozitelor eligibile a avut-o componenta în euro.

La sfârșitul semestrului I 2019, depozitele eligibile denominate în moneda națională însumau 184,2 miliarde lei (variație semestrială de -0,9%), iar cele în valută 111,4 echivalent miliarde lei (variație semestrială de +6,4%). Depozitele în lei au continuat să dețină ponderea majoritară în volumul depozitelor eligibile, respectiv 62,3% la 30 iunie 2019.

Depozitele acoperite de FGDB, adică acea parte din depozitele eligibile care nu depășește plafonul de acoperire de 100.000 euro (în echivalent lei), au totalizat 195,9 miliarde lei la finele primului semestru al anului 2019 (variație semestrială de +3,4%).

Similar perioadelor anterioare, depozitele acoperite continuă să reprezinte circa două treimi din suma depozitelor eligibile.

Dinamica pozitivă a depozitelor eligibile a fost susținută de creșterea înregistrată pe segmentul depozitelor persoanelor fizice, cu o variație semestrială de +4,8%, până la 185,1 miliarde lei la sfârșitul lunii iunie 2019. Datorită faptului că majoritatea depozitelor persoanelor fizice nu depășesc plafonul de acoperire, depozitele acoperite reprezintă peste 88% din cuantumul depozitelor acestei categorii de deponenți.

Pe segmentul depozitelor eligibile ale persoanelor juridice, în semestrul I 2019 s-a produs o scădere cu 3%, până la 110,5 miliarde lei la 30 iunie 2019. Cu toate acestea, față de aceeași dată a anului precedent s-a înregistrat o dinamică pozitivă, cu o variație anuală de +1,9%.

Cea mai mare influență la diminuarea volumului depozitelor eligibile ale persoanelor juridice în semestrul I 2019 a avut-o componenta în lei.

Depozitele acoperite ale persoanelor juridice au consemnat, la rândul lor, o reducere semestrială cu 3,5%, până la 32,1 miliarde lei la 30 iunie 2019. Având în vedere că persoanele juridice dețin sume însemnate în cont (peste plafonul de acoperire) într-o proporție mai mare decât persoanele fizice, depozitele acoperite au o pondere relativ redusă în valoarea totală a depozitelor eligibile ale persoanelor juridice. La finele semestrului I 2019, depozitele acoperite ale persoanelor juridice reprezentau 29% din valoarea totală a depozitelor eligibile ale acestora.

În înțelesul legii care guvernează activitatea FGDB, noțiunea de depozit cuprinde orice sold creditor, inclusiv dobânda datorată, rezultat din fonduri aflate într-un cont sau din situații tranzitorii derivând din operațiuni bancare curente, cum ar fi depozitele la termen, conturile curente, conturile de economii, conturile de card, conturile comune și alte produse similare.

Categoriile de depozite excluse de la garantare sunt precizate în Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare.

Datele despre depozite pot fi găsite pe site-ul FGDB la secțiunea Statistici.

30 iulie 2019

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE