Câştigătorul Concursului Costin Murgescu pentru cercetare în economie - ediția a șasea


Ioan- Gabriel STAVRE este câștigătorul celei de-a șasea ediții a Concursului Costin Murgescu pentru Cercetare în Economie. Lucrarea sa, Testing the Three Vicious Circles of the Romanian Economy: A Novel Approach, a primit din partea juriului cele mai mari note.
Ioan- Gabriel STAVRE este înscris în programul DOFIN (Doctoral School of Finance and Banking) al Academiei de Științe Economice din București.

La concurs, conform regulamentului de participare, s-au înscris studenţi cu cetăţenie română, sub 31 de ani, urmând un program masteral sau doctoral la o universitate din România sau din străinătate, care au trimis eseuri pe teme de macroeconomie sau discipline adiacente, redactate în limba engleză.

Lucrările înscrise în concurs au fost supuse unei testări internaţionale antiplagiat. Criteriile de evaluare au fost: originalitate (40%), logica argumentelor (30%), concluzii (15%), stil (15%).

Concursul dorește să ofere o șansă de afirmare tinerilor români care cercetează evoluțiile socio-economice și politice contemporane, indiferent cărei școli de gândire aparțin, și să îi promoveze în rândul specialiștilor de valoare.
Lucrarea poate fi consultată integral în secțiunea site-ului dedicată Concursului Costin Murgescu.

11 decembrie 2017

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE