Internațional

Dezvoltarea şi menținerea relațiilor de colaborare cu schemele de garantare a depozitelor din întreaga lume, precum şi cu alte entități internaționale, promovarea schimbului de experiență şi identificarea celor mai bune practici din domeniu reprezintă constante ale activității internaționale a FGDB.
în prezent, schemele de garantare a depozitelor sunt organizate, pe bază voluntară, în două asociații profesionale: Forumul European al Asigurătorilor de Depozite (European Forum of Deposit Insurers - EFDI) şi Asociația Internațională a Asigurătorilor de Depozite (International Association of Deposit Insurers - IADI). FGDB a aderat la ambele asociații, fiind membru al EFDI din anul 2003, iar al IADI din 2005.

FGDB se numără printre cele 20 de scheme de garantare a depozitelor membre ale EFDI, care au semnat Memorandumul Multilateral de înțelegere. Acesta se dorește a constitui baza pentru potențialele acorduri bilaterale dintre schemele de garantare a depozitelor din Uniunea Europeană, în ceea ce privește cooperarea transfrontalieră.


EFDI
EFDI a fost înființat în anul 2002 ca o asociație de facto, fără personalitate juridică, iar 5 ani mai târziu, la Bruxelles, s-a constituit ca persoană juridică sub forma unei asociații internaționale non-profit guvernate de legea belgiană. Prin această transformare, EFDI a devenit un partener de dialog important în relațiile cu Comisia Europeană şi cu celelalte organisme şi instituții internaționale.
Scopul EFDI este de a contribui la stabilitatea sistemelor financiare prin promovarea cooperării europene în domeniul garantării depozitelor şi facilitarea discuțiilor, a schimbului de experiență şi informații pe probleme de interes comun. în prezent, la EFDI participă 56 de membri, 10 asociați şi 12 observatori.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, FGDB a fost inclus în cadrul Comitetului pentru Uniunea Europeană (EUC) din cadrul EFDI, din care fac parte schemele din statele membre. Principalele atribuții ale EUC privesc politica EFDI referitoare la legislația Uniunii Europene în domeniul garantării depozitelor şi reprezentarea acestuia în fața Comisiei Europene sau a oricărei alte instituții cu privire la politica menționată.
în 2009, Comitetul EFDI pentru UE a inițiat stabilirea cadrului general privind cooperarea transfrontalieră, respectiv semnarea unui Memorandum Multilateral de înțelegere între toate schemele de garantare a depozitelor din Uniunea Europeană, în baza căruia să fie încheiate acorduri bilaterale. La Memorandumul de înțelegere au aderat, până în prezent, douăzeci de scheme de garantare a depozitelor, membre EFDI, printre care şi FGDB.


IADI

înființată în anul 2002, IADI este o organizație internațională non-profit guvernată de legea elvețiană, cu sediul la Basel. Scopul IADI este de a contribui la stabilitatea sistemelor financiare prin promovarea cooperării internaționale în domeniul garantării depozitelor şi dezvoltarea legăturilor dintre schemele de garantare a depozitelor din întreaga lume şi alte instituții interesate, inclusiv celelalte componente ale rețelelor de asigurare a stabilității financiare.
Prin comitetele sale, IADI elaborează orientări practice, fără caracter obligatoriu, dar care urmăresc consolidarea şi creşterea eficienței schemelor de garantare a depozitelor. în iunie 2009, IADI şi Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară (BCBS) au publicat un set de Principii Fundamentale pentru asigurarea unor sisteme eficiente de garantare a depozitelor. Principalele obiective urmărite sunt reprezentate de creşterea eficienței schemelor de garantare a depozitelor, adaptarea la specificul național, precum şi înglobarea într-o măsură cât mai mare a experienței practice din domeniu. Acest set de principii fundamentale răspunde necesității de a avea un cadru general eficient pentru garantarea depozitelor, care să contribuie la menținerea încrederii populației în sistemul financiar-bancar. Totodată, acesta reprezintă un reper important în fondarea sau restructurarea schemelor de garantare a depozitelor.
în decembrie 2009, un comitet format din reprezentanți ai BCBS, IADI, EFDI, Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene au demarat o colaborare pentru dezvoltarea unei Metodologii de evaluare a conformității schemelor de garantare a depozitelor cu Principiile fundamentale, astfel încât aceasta a fost aprobată de Consiliul executiv al IADI în decembrie 2010 şi a fost înaintată Consiliului pentru Stabilitate Financiară (Financial Stability Board-FSB) la sfârşitul anului 2010.
Metodologia poate a fi utilizată în multiple contexte, cum sunt: evaluarea proprie a instituțiilor de garantare a depozitelor, evaluarea de către Fondul Monetar Internațional şi Banca Mondială a calității sistemelor de garantare a depozitelor, în cadrul Programului de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), analize făcute de terțe părți, cum ar fi firmele de consultanță, şi analize inter pares, cum ar fi cele din cadrul comitetelor regionale IADI.

După cinci ani de la publicarea Principiilor fundamentale pentru sisteme eficiente de garantare a depozitelor, în luna noiembrie 2014 IADI a prezentat forma revizuită a acestora (inițiată în urmă cu doi ani), care a fost înaintată Consiliului pentru Stabilitate Financiară pentru a fi inclusă în Compendiul standardelor internaționale esențiale privind stabilitatea financiară.

Revizuirea Principiilor fundamentale s-a făcut urmărind ridicarea standardelor pentru SGD mai eficiente, cu menținerea totuși a flexibilității acestora astfel încât să poată fi utilizate în continuare drept standarde internaționale.


Spre deosebire de ediția inițială a Principiilor fundamentale, varianta revizuită înglobează și metodologia de evaluare a conformității cu acestea, pentru fiecare principiu fundamental fiind definite criteriile esențiale pe baza cărora se realizează evaluarea pe o scară cuprinzând cinci calificative în funcție de gradul de conformitate cu criteriul respectiv – conform, conform în mare parte, neconform în mare parte, neconform, neaplicabil.


în prezent, IADI are 83 de membri, 10 asociați şi 17 entități internaționale cu statut de partener (structura IADI). Schemele membre IADI sunt grupate în comitete regionale, care să reflecte interesele zonale şi problemele comune ale membrilor acestora. FGDB face parte din Comitetul Regional IADI pentru Europa care pune un accent deosebit pe implicarea membrilor săi în stabilirea şi implementarea direcțiilor strategice ale IADI, precum şi în dezvoltarea relațiilor de colaborare bilaterale şi multilaterale atât în cadrul IADI, cât şi cu EFDI.

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE