Despre FGDB

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) a fost înfiinţat în 1996, fiind singura schemă de garantare a depozitelor din România.


La 30 septembrie 2015, depozitele garantate de FGDB însumau 173,1 miliarde lei (informații actualizate găsiți aici)


Din toamna anului 2011 s-au lărgit atribuțiie FGDB, care poate interveni în aplicarea măsurilor de restructurare bancară în cazul în care Banca Națională a României ar hotărî aplicarea acestora. Măsurile de restructurare bancară fac parte din preocupările de asigrare a stabilității financiare a sistemului bancar românesc și din acordul României cu Fondul Monetar Internațional.


De la înfiinţare, FGDB s-a implicat în rezolvarea situaţiilor generate de intrarea unor instituţii de credit în faliment. Fondul a făcut plata compensaţiilor pentru deponenţii următoarelor bănci, după intrarea acestora în stare de insolvenţă: Albina, Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Română de Scont, Banca Turco-Română, Banca Columna şi Nova Bank. La instituţiile de credit la care a fost numit şi lichidator, FGDB a reuşit recuperarea unor procente importante din activele băncilor ajunse în faliment.


Pe plan internaţional, FGDB este membru activ al celor două organizaţii profesionale existente în domeniul garantării depozitelor: Forumul European al Asigurătorilor de Depozite (European Forum of Deposit Insurers - EFDI) şi Asociaţia Internaţională a Asigurătorilor de Depozite (International Association of Deposit Insurers - IADI). De asemenea, FGDB dezvoltă şi menţine relaţii de colaborare cu instituţiile similare din întreaga lume, promovând schimbul de experienţă pentru identificarea celor mai bune practici din domeniu.

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE