Lansarea Concursului Costin Murgescu

studenții maseranzi și doctoranzi se pot înscrie


Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar lansează a V-a ediţie a Concursului Costin Murgescu pentru cercetare. Concursul este destinat studenţilor români, masteranzi și doctoranzi, înscriși la o universitate din România sau din străinătate, la diferite specializări (științe economice, sociale, politice sau științe exacte).


Câșigătorul va fi desemnat de un juriu format din membri ai mediului academic și de cercetare și va fi recompensat cu un premiu în valoare de 3.000 de euro.
Concursul dorește să ofere o șansă de afirmare tinerilor români care cercetează evoluțiile socio-economice si politice contemporane, indiferent carei școli de gândire aparțin, și să îi promoveze în rândul specialiștilor de valoare.


În spiritul ideilor lui Costin Murgescu (economist, avocat, jurnalist, cercetător, diplomat, autor al mai multor lucrări printre care și “Mersul ideilor economice la români”), organizatorii doresc să incite tinerii masteranzi și doctoranzi să dezvolte o gândire largă, cuprinzătoare a fenomenelor socio-economice și politice izvorâte din vâltoarea primei crize a globalizării. Este momentul când se poartă o dispută incitantă între apărarea valorilor pieței și contestarea lor, uneori cu speranța în capacitatea de păstrare a bunăstării prin apelul la mijloacele intervenției publice. Credem că tinerii cercetători sunt cei mai interesați de prefigurarea lumii în care vor trăi.


Evaluarea eseului va avea în vedere noutatea și originalitatea temei sau a perspectivei abordate, dar va pune accent și pe clădirea argumentației și stilul redactării.


În concurs se pot înscrie studenți sub 30 de ani. Eseurile vor fi redactate în limba engleză. Data limită a înscrierii în concurs este 4 iulie 2016, data limită de trimitere a eseurilor este 24 octombrie 2016, iar câștigătorul va fi anunțat pe 9 decembrie 2016. Mai multe detalii se găsesc în regulamentul concursului.


Concursul Costin Murgescu pentru cercetare în economie este marcă înregistrată a FGDB.

16 mai 2016

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE